Feţe-cub, feţe-om

Îmi amintesc de o jucărie, sau mai bine zis un joc pe care-l aveam în copilărie. Era o cutie cu douăsprezece cuburi, fiecare cub având pe fiecare faţă câte o porţiune dintr-o ilustraţie. În total şase ilustraţii pentru şase poveşti cunoscute. Trei iezi, Scufiţa Roşie, Albă-ca-zăpada... nu le mai ştiu pe celelalte. Dar ştiu că se numeau "basme-n bucăţele" şi mă fascina să aranjez o imagine, pentru ca mai departe sa nu fac altceva decât să întorc toate cuburile spre stânga sau spre drapta pentru a obţine următoarea imagine.
Principiul e foarte simplu şi merită exploatat.

Setul de cuburi ShapeMaker de la Miller Goodman are 25 de cuburi cu feţele diferit desenate abstract. Şi iată cât de multe posibilităţi există!

Jul et Mat - Omul 100 feţe.

L'homme 100 têtes by JUL & MAT All rights reserved from JUL & MAT on Vimeo.

Ji Lee - Cuvântul ca imagine

Ji Lee, fost director creativ la Google, în prezent director creativ la Facebook, a publicat o carte numită Word as Image. Definiţia grafică a fiecărui cuvânt, desenată doar din literele cuvântului şi nimic mai mult. În martie 2011 a susţinut o conferinţă la Creative Mornings.

Scaune tipărite din linii nesfârşite

Dirk Vander Kooij a mai primit un premiu la Dutch Design Week, care tocmai s-a încheiat, pentru proiectul Endless. Este un robot cu o mână articulată care 'tipăreşte' mobilier dintr-o pastă de frigidere reciclate. O inteligentă linie neîntreruptă face ca scaunele şi mesele să fie rezistente şi arătoase, culorile variind pe parcursul liniei din care sunt realizate. Dezeen l-a filmat pe Dirk Vander Kooij explicând procesul. Această frază poetică face din robot un personaj prietenos: "One endless string made out of recycled fridges, crafted by a robot into a chair."
În altă ordine de idei, acesta este un scaun pe care chiar mi-l doresc. Cam scump totuşi.



Endless by Dirk Vander Kooij at DMY Berlin from Dezeen on Vimeo.

Lisa Rienermann

Am văzut acest proiect mai demult, dar i-am pierdut urma. Şi iată că după câţiva ani îl regăsesc! Este foarte sănătos să priveşti în sus. De fapt, lumina ne face fericiţi. La întuneric, epifiza secretă melatonină, un hormon care determină somnolenţă. Nu e de mirare faptul că toamna şi pe vreme ploioasă toată lumea e indispusă şi preferă să stea acasă la un ceai cald şi o carte bună.
Lisa Rienermann a privit în sus într-o zi şi a văzut clădiri, cerul albastru şi câţiva nori. A continuat să se uite la cer şi vedea din ce în ce mai clar litera Q. Aşa a început căutarea tuturor literelor alfabetului. Un proiect care te obligă să priveşti spre cer nu poate fi decât unul bun! Type the Sky.

Al câtelea?

Când eram copil, aveam o pisică multi-mamă. Toată lumea pierduse şirul pisoilor ei. Dar, după ce am hotărât să păstrăm unul din puii pisicii, am început să număr al câtelea era acesta. Al douăşnouălea, aşa că numele lui a devenit 29. Cum ne-am numi noi, oamenii, dacă cineva ne-ar număra? Al câtelea om în viaţă, acum, că ne apropiem rapid de şapte miliarde? Al câtelea om de la începuturile vremii? BBC ştie să răspundă. Se pare că, atunci când m-am născut, eram numărul 5 069 033 190. Iar de la începutul omenirii sunt 80 010 708 866.

Cifrele sunt foarte importante pentru oamenii mari. Cum spunea Antoine de Saint-Exupéry în Micul Prinţ: Oamenilor mari le plac cifrele. Atunci când le vorbeşti de un nou prieten, ei nu te întreabă niciodată esenţialul. Nu îţi spun niciodată: "Cum e sunetul vocii sale? Care sunt jocurile lui preferate? Face colecţie de fluturi?" Ei te întreabă: "Câţi ani are? Câţi fraţi are? Câte kilograme are? Cât câştigă tatăl lui?" Abia atunci li se pare că-l cunosc. Dacă le spui oamenilor mari: "Am văzut o casă din cărămidă trandafirie, cu muşcate la ferestre şi porumbei pe acoperiş...", ei nu izbutesc să-şi închipuie casa aceea. Trebuie să le spui: "Am văzut o casă de o sută de mii de franci". Atunci exclamă: "Ce frumos!" [...] Aşa sunt ei făcuţi. 

Un loc intunecat? Nu azi.

There is a Dark Place este ultima piesa de pe albumul de debut al lui Tom Rosenthal şi a primit un clip regizat de el şi Siddharth Khajuria. Albumul se numeşte Keep A Private Room Behind The Shop. Este genul de melodie plină, care transmite o stare deosebită de ceea ce trăieşti înainte de a o asculta. Pian, percuţie, emoţie şi hotărâre. Multă, multă veselie. Se potriveşte unei zile de toamnă care vrea să crească din nori în cer senin, de la vânt tăios la adiere cu soare călduţ. Şi, de parcă nu ar fi fost de ajuns muzica, videoclipul însoţitor este de o simplitate şi o potrivire perfectă. De fapt, îmi place atât de mult totul la acest scurt-metraj, încât nu doar că alergatul prin oraş spre un loc însorit nu mi se pare aiurea, ci şi eu aş alerga să prind bucuria de-un picior lăsând "locul întunecat" deoparte, departe.

Procrastinare

Aceasta fiind tema principală şi, de fapt, tonul acestui blog, ţin să reamintesc de unde a început.
    Totul a pornit de la genialul Johnny Kelly, un talentat ilustrator britanic. Lucrarea lui de diplomă pune în imagini viaţa omului contemporan, dacă mă pot exprima astfel. După o enumerare cât se poate de exactă a lucrurilor pe care le facem cu toţii cu scopul de a evita inevitabilul, punctul culminant al scurt-metrajului este... păi... este punctul culminant al vieţii omului: întâlnirea cu sfârşitul. Dar ce bine că nu se termină chiar totul aici, ci mai sunt câteva definiţii ale termenului procrastinare. Asta aşa, pentru destinderea după un filmuleţ de patru minute şi ceva.
    Levni Yilmaz a făcut de asemenea un scurt film pe această temă, în serialul său Tales Of Mere Existence. Cum am mai spus încă o dată, cuvântul "procrastinare" are conotaţie negativă pentru dicţionar, dar pozitivă pentru mediul artistic (zău aşa, dicţionarule, tu nu speli vasele înainte să te apuci de lucru? cum altfel îţi vin ideile? eşti un fel de robot şi ceri asta şi oamenilor? hm... cred că da). Aşadar, doamnelor şi domnilor, procrastinarea în două scurt-metraje:


Procrastination from Johnny Kelly on Vimeo.

Cartea neagră a culorilor

Ce m-aş face fără culori? Nu ştiu. Iată o sugestie pentru iubitorii de culoare, o carte-obiect creată de Menena Cottin şi  minunat  ilustrată de Rosana Faria. The Black Book of Colors. Prima dată când am vizionat scurt-metrajul de prezentare m-au trecut fiorii. Fiind o persoană iubitoare de culoare şi exploatându-mi ochii la orice oră, gândul lipsei sau pierderii vederii mă cutremură.
Cartea privită ca o operă de artă este una dintre cele mai bune idei ale veacului al douăzecilea. A transforma cartea într-o piesă de colecţie înseamnă a face arta accesibilă. Iar atunci când lucruri importante sunt spuse cu ajutorul cărţii, graniţele pot fi depăşite. Iată deci o operă de artă şi carte de care se pot bucura şi cei privaţi de văz.

El libro negro de los colores

Marlarky

Oraşul. Neplăcut, rece şi periculos? Poate fi colorat, frumos şi atrăgător. Iată cum: picturi cu sens pe pereţii urbani. Malarky.

Spune ceva frumos

Într-un mare oraş oamenii nu prea iteracţionează. Dar atunci când sunt provocaţi să fie atenţi la ceilalţi, răspund pozitiv. Improv Everywhere schimbă imaginea unei zile obişnuite în marea metropolă care e New York. Un pupitru cu megafon unde oamenii pot spune ceva frumos tuturor. O zi în parc în care toată lumea trece dintr-odată pe butonul 'mut'.

    

Cum să-ți legi șireturile

Sunt atât de multe tipuri de noduri, în funcție de trebuință, încât s-au scris cărți despre asta. Noduri pentru marinari. Noduri pentru cercetași. Noduri pentru vânători. Noduri pentru chirurgi. Totuși, un anume nod îl poate face oricine... sau nu? Acel nod cu fundiță pe care îl învățăm când suntem copii, care se desface din când în când dacă e prea lejer sau dacă șiretul e prea alunecos. Iată un om mare care a vorbit la TED despre legatul înșiretatul pantofilor.

Michael Wolff

A lucrat ca arhitect, designer de produs, apoi ca designer de interior și designer grafic. Împreună cu Wally Olins a pus bazele companiei Wolff Olins în 1964, la Londra. Cu peste 50 de ani de experiență în domeniu, Michael Wolff contribuie prin munca sa la expresia industriei vizuale comerciale a secolului 20. 

Aici ne vorbește despre cum vede lumea cu ajutorul mușchiului curiozității, al aprecierii și al imaginației. 

Pe site-ul oficial este un curcubeu alfabetic cu câte o vorbă pentru fiecare literă, câte o frază pentru fiecare vorbă, câte o schiță pentru fiecare frază. Aceasta este preferata mea, de la vorbă la frază la desen. 

Scara către succes.

Dar se pare că greșeli se strecoară și la case mai mari: o eroare de ortografie: 

Ilustrație și design de personaje: Geneviève Gauckler

Mereu mă uimește capacitatea artiștilor-designeri (cei care își câștigă pâinea din artă) de a-și păstra stilul și personalitatea artistică chiar și în munca pentru clienți. A crea personaje nu e puțin lucru. Dar a le contura prin grafică povestea păstrând intactă identitatea artistului, este un lucru deosebit. Contextul în care e pus fiecare nou element grafic este și el un lucru ce trebuie luat în considerare.
Mi-a plăcut denumirea site-ului-portofoliu al artistei Geneviève Gauckler: „Illustration | Character design”. Este probabil prima în branșă care spune lucrurilor pe nume. Pentru că fix asta face: crează personaje. Mi-a amintit de James Jarvis prin simplitatea limbajului grafic. O bulină cu picioare și ochi, ce poate fi mai simplu pentru un personaj?

Cinco din nou

Dacă mă gândesc mai bine, Cinco merită atenție sporită. Așa că iată încă niște clipuri de-ale lor care merită urmărite în zile caniculare, la un ceai cald. Sau sirop cu gheață?
Blogul.

Trencinco m-a binedispus. E de urmărit cap-coadă.

Nextel vorbește. 

Fiat a primit mai multe spoturi, care mai de care mai creative.

Cinco

Localizat în Argentina, Cinco este un studio de design interdisciplinar, care caută să creeze o imagine fidelă a fiecărui client în parte. „Credem și ne încredem în ideea că munca noastră e imperfect perfectă. Umană.”
Iar aici, și aici o serie de zece spoturi publicitare pline de umor și ironie. De la idee până la cromatică și realizare, cu siguranță facerea clipurilor a fost un demers distractiv.

[Atenție, nu sunt potrivite pentru copii întrucât conțin imagini violente!]

Din spoturile pentru K-Y

Acum, că am văzut parte din lucrările studioului Cinco, sunt întru totul de acord cu ce spuneau despre ei înșiși: munca lor e imperfect perfectă, umană. Atâta creativitate și ingeniozitate am găsit, încât tot ce-mi doresc este ca și alte agenții de publicitate să ia exemplu și să angajeze artiști artistici, dacă pot spune așa.

James Jarvis și Amos

Multe personaje au parcurs drumul de la ilustrație de carte sau benzi desenate la jucărie. Cu toate că prefer lemnul, iată-l pe James Jarvis, care l-a inventat pe Martin, un personaj-jucărie născut în 1998. Din 2003, Amos fabrică jucării desenate de James Jarvis și le comercializează spre colecționare. Recunosc că sunt lucruri care nu-mi plăceau în copilările, spre exemplu personajele din plastic, dar acum îmi surâd. Singura problemă cu adulții care dețin jucării este că nu se prea joacă cu ele, ci preferă să le țină de expoziție și să se laude cu ele cunoscătorilor.
Martin a jucat și într-un scurt-metraj pentru Nike intitulat „Onwards”, regizat de Richard Kenworthy. Ce poate fi mai simplu decât un cap de pară și un corp subțirel?

James Jarvis la Beijing în 2007

James Jarvis la Beijing în 2007

Martin

Personaje Amos pentru cartea "Vortigern's Machine"

Vík Prjónsdóttir

Lână + colectiv de designeri + fabrică de tricotaje cu tradiţie + Islanda = Vík Prjónsdóttir. Acesta este rezultatul unei colaborări creative, răsplătit cu trei premii pentru design şi inovaţie la Săptămâna Designului la Stockholm în 2010.

Ceva între salopetă şi pătură. Nu tocmai potrivit pentru vară, dar la ploile şi toamna de iulie care a venit peste noi, căldura păturii-costum nu mai pare atât de mare.

Wolff Olins

Aşezată la Londra, New York şi Dubai, Wolff Olins este o firmă cu vreo 150 de angajaţi, designeri şi consultanţi în publicitate. Aici se nasc branduri. (În româneşte identităţi?) Wolff Olins are clienţi ca Aol, Mercedes, (RED), Unilever şi mulţi, mulţi alţii.

 

Mel Kadel

Dacă ai putea să reprezinţi o stare interioară în imagine, cum ar arăta? De fapt asta e chestiunea cu stările interioare: nu arată într-un fel, ci se simt. O reprezentare vizuală a unui lucru care nu arată nicicum? O idee. Un gând. O dispoziţie. Un vis. Cum arată? Cu siguranţă ideea pentru un desen ajunge să primească o formă fizică, pornind de la un ceva gol de reprezentare. Ideilor, gândurilor, dispoziţiilor, viselor omul le dă formă, culoare, miros sau sunet. 

Procesul artistic prin care se naşte desenul porneşte de la cele mai intime gânduri. După ce le îmblânzeşte, artistul le poate transforma şi transpune în imagine. Aşa ajung şi ceilalţi să vadă cum arată o vorbă. Mel Kadel pune în imagine unele dintre cele mai intime ganduri. E o artistă care trăieşte la Los Angeles şi imaginează imaginaţia. Titlurile lucrărilor sale sunt vorbele şi ideile care nu se lasă îmblânzite cu una, cu două. O minunată colecţie de lucrări de grafică, care în acuarelă, care în tuş, care în creion. 

Înapoi la cărămidă [Back to Brick]

Înrădăcinat cu Îngeri [Rooted with Angels]

Ţine-te sus [Hold Yourself Up]

Curcubeu făcut acasă [Homemade Rainbow]

Yowayowa Camera Woman

O frumoasă domnişoară japoneză se fotografiază zilnic 'levitând'. Rezultatele sunt încântătoare. Yowayowa Camera Woman.

Adam Grabowski

Este un tânăr şi proaspăt lansat designer, regizor, animator. Mai jos, clipul creat de Adam Grabowski pentru un eveniment de animaţie organizat de Şcoala de Arte Vizuale în 2011. Animaţia aminteşte de tehnica de la începuturi, cu cadre succesive pe hârtie, puse în mişcare de "maşini de animaţie" realizate din obiecte de uz casnic. Casetofon, ventilator cu roată de hamster, blender cu cilindru, curea cu imagini pe skateboard motorizat, cărţi învârtite la bormaşină.

SVA Motion Graphics Portfolio Screening 2011 from Adam Grabowski on Vimeo.

"Eclipsa de personalitate" începe bine: "uneori, singurul lucru care îţi stă în cale eşti chiar tu."

Personality Eclipse from Adam Grabowski on Vimeo.

Ed Nadalin într-o reclamă

O reclamă. Și un skater italian al anilor '70 supranumit "Mr. Fluidity", pe nume Ed Nadalin.

Sir Ken Robinson

Există o foame pentru clipuri cu Sir Ken Robinson? Cred și eu!
La TED, în februarie 2010:

La TED, în februarie 2006:

Arjowiggins s-a jucat cu hârtia

Compania producătoare de hârtie Arjowiggins a lansat în 2009 o nouă gamă de produse, numită “Curious collection”. Fotograful Grégoire Alexandre a pus în imagini un univers viu colorat, accesibil prin site-ul Curious story. Nu e nevoie de translator sau de instrucțiuni pentru a naviga în această lume colorată, ci doar de cursorul mouse-ului și de puțină curiozitate. Sunt surprize în călătoria virtuală: două lucruri de descărcat (surpriza e surpriză și nu pot spune despre ce anume e vorba). La acea vreme, a existat un concurs de povești curioase personale, iar link-ul a rămas gazda unui mic film și a unei galerii cu lucrările participante.

Yeondoo Jung și desenele copilărești

Imaginația extraordinară a copiilor le permite să deseneze orice, oricum, cu proporții și culori ireale. Artistul corean Yeondoo Jung s-a hotărât să transcrie câteva desene ale unor copii între 5 și 7 ani în realitate. A avut de ales din peste 1000 de lucrări, iar rezultatul este o serie de fotografii fără efecte speciale intitulată Wonderland - Țara minunilor. Lumea minunată din pictorial este la fel de fantastică precum originalele.

Prințese gemene

Nu a dormit trei zile

Scufița Roșie

Frumoasa adormită

 

Somnul de după-amiază

Magicianul a transformat balena în floare

  

Grapefruit franțuzesc pe americănește

Pomplamoose este un duo care a inventat un nou mod de a pune muzica în scenă: VideoSong-ul. Asta înseamnă că ce vezi, aia auzi, dacă auzi un sunet înseamnă că-l vei vedea, deci fără play-back sau sunete ascunse. Jack Conte și Natalie Dawn sunt un cuplu creativ, el cântă la orice își pune în gând - de la pian și percuție, la chitară și masă -, iar ea dă voce unor piese recompuse, reinterpretate, recântate, uneori într-o franceză impecabilă. Au și un canal pe You Tube.

Angry birds e un cover al genericului unui joc pentru iPhone.

Beat the horse e o piesă originală, compusă de ei. Alte melodii notabile sunt September - în original de Earth Wind and Fire, La vie en rose a lui Edith Piaf, și, de ce nu, Single ladies a lui Beyonce (cu o strofă întreagă înlocuită cu: "Dont make me sing this part of the song, the lyrics are so bad, so we're going to skip ahead to the single ladies part instead").

Un experiment cu adevărat folositor

Experimentul acesta m-a facut să râd și m-a binedispus. Producătorul de mobilier Blu Dot a lăsat pe străzile din New York câteva scaune bune și frumoase echipate cu GPS. Apoi au urmărit drumul fiecărui scaun și au luat interviuri noilor posesori. Minunat!

Fundal

O colecție de fundaluri pentru desktop simple, care nu distrag inutil atenția. Simple Desktops, un site găzduit de Tom Watson. Bicicleta roș-albastră se găsește aici.

Inimă şi Raţiune - Luke Ramsey

Descrierea autorului: "Aceasta este o poveste care arată transformarea copilului în adult. Mintea copilului se naşte paşnică, dar pe măsură ce se maturizează devine coruptă. Inima izbândeşte în cele din urmă. În multe lucrări explorez ideea echilibrului dintre inimă şi raţiune."

Irwin Barbé pentru Gang Gang Dance

Trupa experimentală new-yorkeză şi-a găsit în regizorul Irwin Barbé aliatul potrivit muzicii pe care o crează. Vacuum.

Ambalajul devine produs

Nicola Enrico Stäubli este arhitect şi designer independent stabilit la Berna. A absolvit Swiss Federal Institute of Technology Zürich în 2004, primind o diplomă în Arhitectură. Consideră că utilizatorul-consumator are şi un rol de co-designer. De aceea, urmăreşte ca proiectele sale să fie flexibile şi să poată fi reinventate de cel care le foloseşte. Primele lui produse în masă sunt scaunele Foldschool, pe care şi le construieşte utilizatorul cu mânuţa lui după tiparul disponibil pe site. Cu această abordare, Foldschool doreşte să redea designului de produs ceva din misiunea sa originară: aceea de a face obiecte bune cu preţuri decente printr-un proces de manufactură inteligent.

Cum se face

Lemnul este materialul meu preferat. Din el se fac de toate: de la lingură şi blid până la mobilier şi locuinţă. Cele mai frumoase jucării, care rezistă în timp şi îmbătrânesc frumos, sunt din lemn. Mobilierul cel mai sofisticat, scump şi/sau simplu e din lemn. Şi iată un model 'clasic': scaunul Fritz Hansen 7, al arhitectului şi designerului danez Arne Jacobsen (1902-1971). N-o mai lungesc. Placajul scaunului Fritz Hansen mă duce cu gândul la unul din cele mai confortabile şezuturi, de aceea tot ce îi seamănă îmi place. Iar acum ştiu şi cum se face:

Lorenzo Fonda pentru Metronomy

Muzică minunată, videoclip minunat (de fapt toate clipurile Metronomy sunt deosebite!).
Regizorul este Lorenzo Fonda.


Metronomy - The Look from lorenzo fonda on Vimeo.

Rokolectiv: Zimoun & Hannes Zweifel

S-a deschis în 14 aprilie şi va fi la MNAC până în 12 iunie 2011. Colaborare minunata între artistul de sunet ("sound artist" mai exact) Zimoun şi arhitectul Hannes Zweifel, o instalaţie făcută din 200 de motoraşe şi 2000 de elemente din carton. Mie îmi sună a ploaie, dar nu pot zice sigur până nu mă duc acolo.


Zimoun + Hannes Zweifel : 200 prepared dc-motors, 2000 cardboard elements 70x70cm, 2011 from ZIMOUN VIDEO ARCHIVE on Vimeo.

Un câine

Un câine spăşit.

 

Joc în alt loc

Uite-l pe urmaşul lui Pac Man, care se desfăşoară pe bara de adrese, adică pe bara de URL.

Durerea de cap

  O pacoste care vine uneori să mă viziteze. Cândva îi voi scrie o scrisoare să-i spun să mă lase în pace. Dar tare mă tem că acea zi va fi ultima dintre ale mele. Dacă te doare capul, bucură-te că ai cap! Vei avea motiv de bucurie în zilele în care nu-l simti. Chiar aşa: nu e oare ciudat faptul că ne dăm seama că avem spate, mână, inimă sau cap, că există aceste instrumente pe care le folosim zilnic, abia atunci când ne dor? Găsesc lucrul ăsta frustrant. Cum adică să-ţi aminteşti de celălalt abia atunci când nu-l ai lângă tine? Cum adică să-ţi fie dor de bunici abia când tu eşti mare şi înţelegi ce vorbesc ei, doar că acum sunt, săracii, oale şi ulcele? 

  Aşa e cu toate. Culmea e ca mie durerea de cap nu-mi aminteşte doar că am un cap, ci şi că acest cap e fragil. Abuzez de el atunci când nu-i port de grijă, când îl ignor şi îl oblig la prea multe ore nedormite, la cearcăne, la stat in prea mult soare sau în prea mult frig, la stat in picioare si nu culcat. Bietul cap! Cât suntem de fragili noi, oamenii: ne e bine in nişte condiţii atât de stricte. Nici prea frig, nici prea cald, nici prea umed sau prea uscat, nici prea mult somn, nici prea puţin, nici prea multă mâncare, nici prea puţină, nici prea multă sare, nici zahăr, nici nici nici nici. Toate sunt la mijloc, totul e căldicel. Sau în griuri. Singurele lucruri care trebuie să fie sau-sau, adica fierbinte sau rece, negru ori alb, sunt cele cu adevărat importante. Dacă la cele înalte şovăi, atunci cu siguranţă nu eşti pe drumul cel bun. Trebuie să alegi. Dacă spui da, să fie da, iar dacă spui nu, ţi-l asumi şi pe ăsta până la capăt. 

  Bietul cap...

Pe birou

 Colecţia Buro, de DesignWright pentru Lexon.
 Designerii londonezi Adrian şi Jeremy Wright au fost invitaţi de Lexon să creeze un produs pentru împlinirea a 20 de ani de existenţă. Pornind de la ideea cuburilor de lemn, aceste obiecte uzuale pot fi aliniate, suprapuse, depozitate. Au formă paralelipipedică şi sunt disponibile separat, in trei variante cromatice: nunaţe de verde, violet sau gri.
 Nu m-ar deranja să am aşa ceva pe birou. De fapt, mi-aş cumpăra un birou special pentru a aşeza lucruşoarele astea pe dânsul.

Ce facem cu găselniţele?

Asta chiar că mi-a plăcut. Şi, în plus, sunt cuminte si spun de unde vine.

Curaj! Cum să porneşti o mişcare

Derek Sivers despre Cum să porneşti o mişcare, la TED. Fabula lui preferată e taaare simpatică.

A distruge

Mă încearcă uneori tentaţia de a da drumul paharului de cristal şi de a-l observa făcându-se ţăndări şi împrăştiind conţinutul. Această curiozitate distructiv-morbidă e simpatic pusă într-un scurtmetraj colat de Xaver Xylophon şi Laura Junger (mi-ar plăcea şi mie să mă cheme Xilofon! cât de melodios!). E foarte posibil ca acest mod de a ne raporta la lume să ne fi adus în halul acesta de degradare morală. Sau o fi curiozitatea aceasta doar o consecinţă a indiferenţei cu care ne neîngrijim lumea? Sau o simplă ieşire din cotidian? Dar ştiu că cel puţin câteva din faptele acelea le-am săvârşit şi eu. Pe la jumătatea filmuleţului am şi obosit, pentru că m-a dus în acel loc în care conştiinţa mea începe să mă mustre, uneori mai blând, iar alteori sever. Şi vorbăria e o ieşire din cotidian. Oare? Uneori mă întreb dacă nu cumva ar fi mai bine să sparg un balon sau să vărs vopsea pe covor decât să scriu aici. Poate ar fi o decuplare de la cele zilnice mai eficientă. Zilnica flecăreală. Iată şi al doilea subtitlu potrivit acestui loc/blog de vorbărie.
[Atenţie! Filmuleţul nu e potrivit pentru copii, căci are pasaje violente!]

JOY OF DESTRUCTION from Xaver Xylophon on Vimeo.

procrastinare = ?

Ia uite ce spune domnul DEX despre acest cuvânt. Şi doamna Wiki are o parere. 

Cu toate că dicţionarul si psihologia dau o conotaţie exclusiv negativă termenului procrastinare, l-am găsit in contexte pozitive folosit de artişti. Cu alte cuvinte, pentru un artist procrastinarea face parte din creaţie. E acel lucru care te face ca inainte să faci ce trebuie de fapt făcut să iţi aranjezi biroul, să duci gunoiul, să speli vasele sau să stai pur si simplu. Sau, de ce nu, să scrii pe un blog.

Mă identific cu fiecare părticică din acest scurtmetraj minunat. 

Procrastination from Johnny Kelly on Vimeo.

De început.

Cu siguranţă voi fi pentru multă vreme singura persoană care va fi citit această postare. Aşa că pot spune orice, nu?