Moonrise Kingdom este ultimul film al lui Anderson și va fi disponibil din 25 mai. M-am uitat la lista actorilor, am tras cu ochiul la trailer cât să nu stric farmecul și m-am convins: îl aștept cu nerăbdare.
marți, 24 aprilie 2012
Wes Anderson
Cum să-l descriu pe Wes Anderson, nu prea știu. E un talentat regizor tânăr, la cei 43 de ani pe care-i împlinește peste o săptămână. Filmele lui sunt încadrate la secțiunea indie. După actorii care se regăsesc în creațiile sale, e lesne de înțeles că e bun prieten cu Bill Murray, Owen Wilson, Anjelica Huston, Jason Schwartzman. Dintre filmele lui, merită văzute The Royal Tenenbaums, The Life Aquatic with Steve Zissou, The Darjeeling Limited cu anexa Hotel Chevalier, în această ordine. De ceva vreme caut o modalitate de a-l prezenta, iar acest clip găsit din întâmplare e prilejul perfect.
marți, 3 aprilie 2012
Aparatul prinde ce ochiul nu poate
În urmă cu un secol şi ceva, oamenii se întrebau dacă un cal alergând are vreo clipă toate picioarele în aer. A fost posibil să afle acest lucru abia odată cu apariţia aparatului de fotografiat, datorită fotografului Eadweard Muybridge, care a surprins în 1878 câteva faze diferite ale galopului unui cal.
Similar, aparatul foto a demonstrat faptul că o picătură de apă e sferică înainte să atingă suprafaţa lichidă. Aşa că, din moment ce oamenii îşi pun întrebări serioase, de ce să nu caute şi răspunsuri... simpatice? Aşadar, iată cum arată un câine atunci când se scutură. Sau mai mulţi câini. Câini Şifonaţi. Mototoliţi. Centrifugaţi. Smotociţi.
Carli Davidson este dresoare şi fotografă, lucrează pentru grădina zoologică din Oregon şi îşi convinge subiecţii să se lase fotografiaţi intrând in pielea lor. Adică tăvălindu-se pe jos şi jucându-se cu animalele.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)