Frieke Janssens prezintă: copii fumând

Frieke Janssens lucrează ca fotograf freelance din 2003, cu rezultate deosebite în publicitate. La jumătatea anului trecut a avut o expoziţie cu subiect scandalos: The beauty of an ugly addiction - Frumuseţea unei patimi urâte, portretizând copii fumând. Ideea i-a venit fotografei belgiene după ce a văzut un mic film cu un copil indonezian de doi ani care fuma de-adevăratelea 40 de ţigarete pe zi. Pictorialul studiază îndeaproape expresia şi atitudinea fumătorului, lăsând ca urâţenia viciului să fie observată şi judecată de privitor. În timpul şedinţei foto, copiii nu au fost expuşi fumului de ţigară, utilizând în loc cretă şi batoane de brânză, lumânări şi beţişoare parfumate.

Lernert & Sander

Artiștii olandezi Lernert & Sander lucrează pe diferite proiecte/instalații artistice care îmbină design, ingeniozitate și frumusețea simplă a lucrurilor. Iată-i cântând la pahare de cristal pline de culori:


CDEFGABC from Lernert & Sander on Vimeo.

Diferitele modalități de topire a unui iepuraș de ciocolată mi-au amintit de spoturile publicitare realizate de Cinco, despre care am vorbit aici. Aș mai pomeni și alte proiecte, dar nu vreau sa stric farmecul site-ului lor. Mai multe despre artiști aici.

Feţe-cub, feţe-om

Îmi amintesc de o jucărie, sau mai bine zis un joc pe care-l aveam în copilărie. Era o cutie cu douăsprezece cuburi, fiecare cub având pe fiecare faţă câte o porţiune dintr-o ilustraţie. În total şase ilustraţii pentru şase poveşti cunoscute. Trei iezi, Scufiţa Roşie, Albă-ca-zăpada... nu le mai ştiu pe celelalte. Dar ştiu că se numeau "basme-n bucăţele" şi mă fascina să aranjez o imagine, pentru ca mai departe sa nu fac altceva decât să întorc toate cuburile spre stânga sau spre drapta pentru a obţine următoarea imagine.
Principiul e foarte simplu şi merită exploatat.

Setul de cuburi ShapeMaker de la Miller Goodman are 25 de cuburi cu feţele diferit desenate abstract. Şi iată cât de multe posibilităţi există!

Jul et Mat - Omul 100 feţe.

L'homme 100 têtes by JUL & MAT All rights reserved from JUL & MAT on Vimeo.

Ji Lee - Cuvântul ca imagine

Ji Lee, fost director creativ la Google, în prezent director creativ la Facebook, a publicat o carte numită Word as Image. Definiţia grafică a fiecărui cuvânt, desenată doar din literele cuvântului şi nimic mai mult. În martie 2011 a susţinut o conferinţă la Creative Mornings.

Scaune tipărite din linii nesfârşite

Dirk Vander Kooij a mai primit un premiu la Dutch Design Week, care tocmai s-a încheiat, pentru proiectul Endless. Este un robot cu o mână articulată care 'tipăreşte' mobilier dintr-o pastă de frigidere reciclate. O inteligentă linie neîntreruptă face ca scaunele şi mesele să fie rezistente şi arătoase, culorile variind pe parcursul liniei din care sunt realizate. Dezeen l-a filmat pe Dirk Vander Kooij explicând procesul. Această frază poetică face din robot un personaj prietenos: "One endless string made out of recycled fridges, crafted by a robot into a chair."
În altă ordine de idei, acesta este un scaun pe care chiar mi-l doresc. Cam scump totuşi.



Endless by Dirk Vander Kooij at DMY Berlin from Dezeen on Vimeo.

Lisa Rienermann

Am văzut acest proiect mai demult, dar i-am pierdut urma. Şi iată că după câţiva ani îl regăsesc! Este foarte sănătos să priveşti în sus. De fapt, lumina ne face fericiţi. La întuneric, epifiza secretă melatonină, un hormon care determină somnolenţă. Nu e de mirare faptul că toamna şi pe vreme ploioasă toată lumea e indispusă şi preferă să stea acasă la un ceai cald şi o carte bună.
Lisa Rienermann a privit în sus într-o zi şi a văzut clădiri, cerul albastru şi câţiva nori. A continuat să se uite la cer şi vedea din ce în ce mai clar litera Q. Aşa a început căutarea tuturor literelor alfabetului. Un proiect care te obligă să priveşti spre cer nu poate fi decât unul bun! Type the Sky.

Al câtelea?

Când eram copil, aveam o pisică multi-mamă. Toată lumea pierduse şirul pisoilor ei. Dar, după ce am hotărât să păstrăm unul din puii pisicii, am început să număr al câtelea era acesta. Al douăşnouălea, aşa că numele lui a devenit 29. Cum ne-am numi noi, oamenii, dacă cineva ne-ar număra? Al câtelea om în viaţă, acum, că ne apropiem rapid de şapte miliarde? Al câtelea om de la începuturile vremii? BBC ştie să răspundă. Se pare că, atunci când m-am născut, eram numărul 5 069 033 190. Iar de la începutul omenirii sunt 80 010 708 866.

Cifrele sunt foarte importante pentru oamenii mari. Cum spunea Antoine de Saint-Exupéry în Micul Prinţ: Oamenilor mari le plac cifrele. Atunci când le vorbeşti de un nou prieten, ei nu te întreabă niciodată esenţialul. Nu îţi spun niciodată: "Cum e sunetul vocii sale? Care sunt jocurile lui preferate? Face colecţie de fluturi?" Ei te întreabă: "Câţi ani are? Câţi fraţi are? Câte kilograme are? Cât câştigă tatăl lui?" Abia atunci li se pare că-l cunosc. Dacă le spui oamenilor mari: "Am văzut o casă din cărămidă trandafirie, cu muşcate la ferestre şi porumbei pe acoperiş...", ei nu izbutesc să-şi închipuie casa aceea. Trebuie să le spui: "Am văzut o casă de o sută de mii de franci". Atunci exclamă: "Ce frumos!" [...] Aşa sunt ei făcuţi. 

Un loc intunecat? Nu azi.

There is a Dark Place este ultima piesa de pe albumul de debut al lui Tom Rosenthal şi a primit un clip regizat de el şi Siddharth Khajuria. Albumul se numeşte Keep A Private Room Behind The Shop. Este genul de melodie plină, care transmite o stare deosebită de ceea ce trăieşti înainte de a o asculta. Pian, percuţie, emoţie şi hotărâre. Multă, multă veselie. Se potriveşte unei zile de toamnă care vrea să crească din nori în cer senin, de la vânt tăios la adiere cu soare călduţ. Şi, de parcă nu ar fi fost de ajuns muzica, videoclipul însoţitor este de o simplitate şi o potrivire perfectă. De fapt, îmi place atât de mult totul la acest scurt-metraj, încât nu doar că alergatul prin oraş spre un loc însorit nu mi se pare aiurea, ci şi eu aş alerga să prind bucuria de-un picior lăsând "locul întunecat" deoparte, departe.

Procrastinare

Aceasta fiind tema principală şi, de fapt, tonul acestui blog, ţin să reamintesc de unde a început.
    Totul a pornit de la genialul Johnny Kelly, un talentat ilustrator britanic. Lucrarea lui de diplomă pune în imagini viaţa omului contemporan, dacă mă pot exprima astfel. După o enumerare cât se poate de exactă a lucrurilor pe care le facem cu toţii cu scopul de a evita inevitabilul, punctul culminant al scurt-metrajului este... păi... este punctul culminant al vieţii omului: întâlnirea cu sfârşitul. Dar ce bine că nu se termină chiar totul aici, ci mai sunt câteva definiţii ale termenului procrastinare. Asta aşa, pentru destinderea după un filmuleţ de patru minute şi ceva.
    Levni Yilmaz a făcut de asemenea un scurt film pe această temă, în serialul său Tales Of Mere Existence. Cum am mai spus încă o dată, cuvântul "procrastinare" are conotaţie negativă pentru dicţionar, dar pozitivă pentru mediul artistic (zău aşa, dicţionarule, tu nu speli vasele înainte să te apuci de lucru? cum altfel îţi vin ideile? eşti un fel de robot şi ceri asta şi oamenilor? hm... cred că da). Aşadar, doamnelor şi domnilor, procrastinarea în două scurt-metraje:


Procrastination from Johnny Kelly on Vimeo.

Cartea neagră a culorilor

Ce m-aş face fără culori? Nu ştiu. Iată o sugestie pentru iubitorii de culoare, o carte-obiect creată de Menena Cottin şi  minunat  ilustrată de Rosana Faria. The Black Book of Colors. Prima dată când am vizionat scurt-metrajul de prezentare m-au trecut fiorii. Fiind o persoană iubitoare de culoare şi exploatându-mi ochii la orice oră, gândul lipsei sau pierderii vederii mă cutremură.
Cartea privită ca o operă de artă este una dintre cele mai bune idei ale veacului al douăzecilea. A transforma cartea într-o piesă de colecţie înseamnă a face arta accesibilă. Iar atunci când lucruri importante sunt spuse cu ajutorul cărţii, graniţele pot fi depăşite. Iată deci o operă de artă şi carte de care se pot bucura şi cei privaţi de văz.

El libro negro de los colores