joi, 2 august 2012

"Man With A Movie Camera" - 1929



Regizorul rus Dziga Vertov a realizat în 1929 un film mut experimental fără scenariu, actori sau personaje, cu colaborarea editorului Elisaveta Svilova, soţia lui, şi al cineastului Mikhail Kaufman, fratele. Filmat în Moscova, Kiev, Odessa, pelicula redă traiul de zi cu zi, urmând viaţa la oraş de la răsăritul soarelui pâna la apus. Filmul nu are nici cuvinte, nici text însoţitor, iar dupa un scurt avertisment ("acesta e un experiment pentru crearea unui limbaj cu adevărat universal"), filmul mut avea să fie insoţit de muzica unei orchestre prezente în cinematograf. Mai mulţi muzicieni au compus o coloană sonoră urmând instrucţiunile lui Vertov, dar aici este cea realizată de Cinematic Orchestra pentru Festivalul de Film Fantasporto 2000, şi lansat în 2003 ca album.



Este prezentată o Uniune Sovietică în plin progres tehnic şi tehnologic, pe alocuri concentrându-se mai mult pe maşini şi clădiri decât pe oameni. Atmosfera creată prin modalitatea de filmare suplineşte lipsa explicaţiilor în cuvinte sau text. Modul în care Vertov a tratat tematica este unul inedit, el inventând odată cu această peliculă câteva procedee cinematografice: cadre suprapuse, unghiuri ascuţite de filmare, ecranul împărţit, redarea scenelor cu încetinitorul sau accelerat, ori de la coadă la cap, detaliul de foarte aproape, animatia stop-motion.

Filmul are o ora şi merită văzut.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu