Unde sălbăticiunile sunt

Where the Wild Things Are este o carte povestită şi ilustrată de Maurice Sendak în 1963. Această poveste a fost adaptată pentru animaţie, operă şi film. O traducere mai exactă a titlului s-ar putea să fie Unde lucrurile sălbatice sunt.

Max este băieţelul neasâmpărat care e trimis la culcare fără să primească cina. Apoi pleacă de acasă într-o călătorie minunată şi întâlneşte câteva făpturi sălbatice fabuloase, pe un tărâm îndepărtat. Aceste creaturi îl încoronează pe Max drept "regele sălbăticiunilor". Povestea este menită să înveselească, dar ultima ecranizare, realizată de Spike Jonze în 2009, are o componentă tristă, care o face încă şi mai frumoasă. Atmosfera filmului te întoarce în copilăria plină de făpturi imaginare, unde masa din bucătărie e o casă, iar scaunul întors e o barcă. Efectele speciale sunt atât de reuşite, încât nici nu-ţi dai seama că sălbăticiunile sunt inventate.
Acum, că e zăpada atât de mare şi viscolul atât de tăios, îmi amintesc o vacanţă la bunici petrecută în copilărie, în care am stat în ninsoare cu gura deschisă să mănânc fulgii mari, apoi am urmărit cum zăpada se aşează şi stratul creşte, creşte. Fratele meu m-a învăţat ce e aia cazemată. Plimbarea din timpul nopţii cu sania pe şoseaua din faţa casei a fost altă minunăţie a acelor zile. Dar anotimpul incert din film îmi aminteşte şi de plimbările lungi pe câmpul înflorat, norii cu forme de animale şi păsările cântătoare.

Despre muzica lui Tom Rosenthal am spus două vorbe aici şi întregul album al lui îmi aminteşte de filmul cu sălbăticiuni pentru copiii de toate vârstele. Eliberarea din piesa There is a Dark Place şi povestea din The Boy în mod special.