joi, 21 iulie 2011

Ilustrație și design de personaje: Geneviève Gauckler

Mereu mă uimește capacitatea artiștilor-designeri (cei care își câștigă pâinea din artă) de a-și păstra stilul și personalitatea artistică chiar și în munca pentru clienți. A crea personaje nu e puțin lucru. Dar a le contura prin grafică povestea păstrând intactă identitatea artistului, este un lucru deosebit. Contextul în care e pus fiecare nou element grafic este și el un lucru ce trebuie luat în considerare.
Mi-a plăcut denumirea site-ului-portofoliu al artistei Geneviève Gauckler: „Illustration | Character design”. Este probabil prima în branșă care spune lucrurilor pe nume. Pentru că fix asta face: crează personaje. Mi-a amintit de James Jarvis prin simplitatea limbajului grafic. O bulină cu picioare și ochi, ce poate fi mai simplu pentru un personaj?



marți, 19 iulie 2011

Cinco din nou

Dacă mă gândesc mai bine, Cinco merită atenție sporită. Așa că iată încă niște clipuri de-ale lor care merită urmărite în zile caniculare, la un ceai cald. Sau sirop cu gheață?
Blogul.
Trencinco m-a binedispus. E de urmărit cap-coadă.

Nextel vorbește. 

Fiat a primit mai multe spoturi, care mai de care mai creative.

Cinco

Localizat în Argentina, Cinco este un studio de design interdisciplinar, care caută să creeze o imagine fidelă a fiecărui client în parte. „Credem și ne încredem în ideea că munca noastră e imperfect perfectă. Umană.”
Iar aici, și aici o serie de zece spoturi publicitare pline de umor și ironie. De la idee până la cromatică și realizare, cu siguranță facerea clipurilor a fost un demers distractiv.

[Atenție, nu sunt potrivite pentru copii întrucât conțin imagini violente!]
Din spoturile pentru K-Y

Acum, că am văzut parte din lucrările studioului Cinco, sunt întru totul de acord cu ce spuneau despre ei înșiși: munca lor e imperfect perfectă, umană. Atâta creativitate și ingeniozitate am găsit, încât tot ce-mi doresc este ca și alte agenții de publicitate să ia exemplu și să angajeze artiști artistici, dacă pot spune așa.

joi, 7 iulie 2011

James Jarvis și Amos

Multe personaje au parcurs drumul de la ilustrație de carte sau benzi desenate la jucărie. Cu toate că prefer lemnul, iată-l pe James Jarvis, care l-a inventat pe Martin, un personaj-jucărie născut în 1998. Din 2003, Amos fabrică jucării desenate de James Jarvis și le comercializează spre colecționare. Recunosc că sunt lucruri care nu-mi plăceau în copilările, spre exemplu personajele din plastic, dar acum îmi surâd. Singura problemă cu adulții care dețin jucării este că nu se prea joacă cu ele, ci preferă să le țină de expoziție și să se laude cu ele cunoscătorilor.
Martin a jucat și într-un scurt-metraj pentru Nike intitulat „Onwards”, regizat de Richard Kenworthy. Ce poate fi mai simplu decât un cap de pară și un corp subțirel?
James Jarvis la Beijing în 2007

James Jarvis la Beijing în 2007

Martin

Personaje Amos pentru cartea "Vortigern's Machine"

joi, 30 iunie 2011

Vík Prjónsdóttir

Lână + colectiv de designeri + fabrică de tricotaje cu tradiţie + Islanda = Vík Prjónsdóttir. Acesta este rezultatul unei colaborări creative, răsplătit cu trei premii pentru design şi inovaţie la Săptămâna Designului la Stockholm în 2010.

Ceva între salopetă şi pătură. Nu tocmai potrivit pentru vară, dar la ploile şi toamna de iulie care a venit peste noi, căldura păturii-costum nu mai pare atât de mare.

Wolff Olins

Aşezată la Londra, New York şi Dubai, Wolff Olins este o firmă cu vreo 150 de angajaţi, designeri şi consultanţi în publicitate. Aici se nasc branduri. (În româneşte identităţi?) Wolff Olins are clienţi ca Aol, Mercedes, (RED), Unilever şi mulţi, mulţi alţii.

vineri, 24 iunie 2011

Mel Kadel

Dacă ai putea să reprezinţi o stare interioară în imagine, cum ar arăta? De fapt asta e chestiunea cu stările interioare: nu arată într-un fel, ci se simt. O reprezentare vizuală a unui lucru care nu arată nicicum? O idee. Un gând. O dispoziţie. Un vis. Cum arată? Cu siguranţă ideea pentru un desen ajunge să primească o formă fizică, pornind de la un ceva gol de reprezentare. Ideilor, gândurilor, dispoziţiilor, viselor omul le dă formă, culoare, miros sau sunet. 
Procesul artistic prin care se naşte desenul porneşte de la cele mai intime gânduri. După ce le îmblânzeşte, artistul le poate transforma şi transpune în imagine. Aşa ajung şi ceilalţi să vadă cum arată o vorbă. Mel Kadel pune în imagine unele dintre cele mai intime ganduri. E o artistă care trăieşte la Los Angeles şi imaginează imaginaţia. Titlurile lucrărilor sale sunt vorbele şi ideile care nu se lasă îmblânzite cu una, cu două. O minunată colecţie de lucrări de grafică, care în acuarelă, care în tuş, care în creion. 

Înapoi la cărămidă [Back to Brick]

Înrădăcinat cu Îngeri [Rooted with Angels]

Ţine-te sus [Hold Yourself Up]

Curcubeu făcut acasă [Homemade Rainbow]

miercuri, 22 iunie 2011

Yowayowa Camera Woman

O frumoasă domnişoară japoneză se fotografiază zilnic 'levitând'. Rezultatele sunt încântătoare. Yowayowa Camera Woman.


joi, 9 iunie 2011

Adam Grabowski

Este un tânăr şi proaspăt lansat designer, regizor, animator. Mai jos, clipul creat de Adam Grabowski pentru un eveniment de animaţie organizat de Şcoala de Arte Vizuale în 2011. Animaţia aminteşte de tehnica de la începuturi, cu cadre succesive pe hârtie, puse în mişcare de "maşini de animaţie" realizate din obiecte de uz casnic. Casetofon, ventilator cu roată de hamster, blender cu cilindru, curea cu imagini pe skateboard motorizat, cărţi învârtite la bormaşină.

SVA Motion Graphics Portfolio Screening 2011 from Adam Grabowski on Vimeo.

"Eclipsa de personalitate" începe bine: "uneori, singurul lucru care îţi stă în cale eşti chiar tu."

Personality Eclipse from Adam Grabowski on Vimeo.

duminică, 5 iunie 2011